Președintele Colegiului Medicilor din România, despre certificatul COVID-19: „Cum vom face în România, probabil asta va fi o decizie politică. Important e să fie”

Președintele Colegiului Medicilor din România, despre certificatul COVID-19: „Cum vom face în România, probabil asta va fi o decizie politică. Important e să fie”
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu / Sursa: Facebook
Publicat: 11/12/2021, 12:35
Actualizat: 11/12/2021, 13:01

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, consideră că este „mare nevoie” de implementarea certificatului COVID-19 la nivel naţional, argumentând că în ţările în care această măsură a fost introdusă, efectele pandemiei au fost redusw. „Cum vom face în România, probabil asta va fi o decizie politică. Important e să fie”, susţine reprezentantul medicilor.

„Toată lumea este de acord că avem nevoie de certificatul verde şi acest lucru este adevărat, chiar avem mare nevoie. Modalitatea de implementare, acum depinde. Dacă e să ne uităm la experienţa ţărilor europene – Italia, Franţa, Germania – unde au implementat acest certificat verde din mai-iunie şi lucrurile au mers foarte bine. Ei nu au avut o intensitate foarte mare a valului patru. Cum vom face în România, probabil asta va fi o decizie politică. Important e să fie”, a afirmat preşedintele Colegiului Medicilor din România, vineri seară, la TVR, citat de News.ro.

Certificatul COVID-19 va deveni obligatoriu doar când numărul de cazuri creşte constant, este formula propusă de coaliția de la guvernare după mai multe discuții contradictorii în ultima săptămână. Măsura, care a fost deja adoptată de multe state europene, ar urma să intre în vigoare la noi de anul viitor, potrivit informațiilor din această etapă a debaterii.

„Ultimul val a fost un dezastru, un dezastru umanitar”

În plus, în intervenția de vineri seara, Daniel Coriu a pus accent pe importanţa vaccinării anti-COVID și a precizat că există studii care arată că a treia doză a vaccinurilor bazate pe ARNm protejează şi în cazul infecţiei cu varianta Omicron.

„Deja noi avem o experienţă, am trecut cu bine patru valuri. Sigur, ultimul val a fost un dezastru, un dezastru umanitar, am avut o rată de decese zilnice destul de mare şi aceste decese s-au produs la persoanele nevaccinate. Deci vaccinarea a protejat. Acum, datele recente publicate în urmă cu două zile de cei de la Pfizer şi Moderna, studiile arată că cel puţin într-un procent important administrarea celei de-a treia doze protejează”, a explicat preşedintele CMR.

Daniel Coriu a arătat că există un grad de protecţie şi pentru cei vaccinaţi cu două doze, dar la doza booster „gradul de protecţie este ridicat”.

Și Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institului Național de Sănătate Publică, a subliniat, vineri, că, în cazul în care o persoană are schema completă, este extrem de important să facă și doza de rapel, doza de booster, dacă au trecut 6 luni de la efectuarea a schemei complete, cu atât mai mult dacă face parte dintre cei cu boli cronice sau vârstnici, pentru că vaccinarea rămâne singura recomandare de protecție eficientă față de spitalizare și față de deces.

„Numărul de cazuri care au fost înregistrate în săptămâna 29 noiembrie – 5 decembrie, au fost raportate și identificate într-un procent de 70% la populație nevaccinată.  Dintre cei vaccinați, care reprezintă restul de 30%, marea lor majoritate se află într-o perioadă în care nivelul de protecție asigurat de vaccin este mult inferior, astfel încât puteți să vedeți la schemă incompletă 7,6% sau ce e cu schemă completă, dar, la mai mult de 6 luni de la efectuarea acestei scheme, sunt 48% aproape. Deci, peste 50% dintre cazuri de infectări s-au petrecut la persoane, cum v-am spus, în afara perioadei optime de protecție”, a spus Adriana Pistol.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Urmărire cu final neașteptat! Un afacerist a intrat cu un Lamborghini într-un stâlp în timp...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Splendoarea de care puțini români știu. Locul care te transpune într-o altă lume
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Graceland, celebra casă a lui Elvis Presley, a scăpat la limită de executarea silită
×